Apariţia principalei afecţiuni oculare care duce la orbire, degenerescenţa maculară, poate fi accelerată de razele solare.
Cele mai eficiente lentile sunt acelea care
oferă protecţie 100% împotriva radiaţiilor ultraviolete (UV) de tip A şi
B, spune medicul specialist oftalmolog Monica Mihălţan în cadrul
Spitalului Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti. Protecţie 100% sau UV400
Informaţiile de pe etichetă sau de pe rame se referă la categoria şi la nivelul de protecţie, exprimat fie în procente, fie prin inscripţia „UV", urmată de un număr, de exemplu 100, 200, 400.
Evident, cu cât procentul este mai mare, cu atât protecţia oferită este mai bună, împotriva ambelor tipuri de radiaţii ultraviolete. De asemenea, trebuie să alegem ochelarii de soare cu UV400, acest număr reprezentând lungimea de undă a radiaţiilor pe care lentilele nu le lasă să pătrundă la nivelul ochilor.
Astfel, dacă au înscrisă pe etichetă precizarea UV100 sau UV200, ochelarii respectivi sunt practic inutili, fiindcă această lungime de undă aparţine radiaţiilor ultraviolete de tip C (100-280 nanometri), care nici măcar nu ajung pe Pământ. Lungimea de undă a radiaţiilor de tip B este între 280 şi 315 nm, iar cea a radiaţiilor de tip A, între 315 şi 400 nm.
Culoarea lentilelor ţine de preferinţa personală, deşi se pare că cele mai indicate culori sunt verde, gri, chihlimbar şi maron. „Referitor la nuanţa lentilelor (mai închisă sau mai deschisă), trebuie ştiut faptul că lentilele foarte închise la culoare nu oferă o protecţie mult mai bună comparativ cu cele colorate moderat", spune medicul specialist oftalmolog Adina Grigorescu de la Clinica Endocenter din Bucureşti.
Precizarea pe etichetă sau pe ramă „Cat." urmată de o cifră de la 1 la 4 indică tocmai cât de închisă este nuanţa lentilelor. Pentru mai multe informaţii despre sănătatea ochilor şi pentru a realiza teste de vedere, accesaţi www.ochi-sanatosi.ro.
De curând, s-a lansat pe piaţa din România o categorie de lentile de ochelari care oferă protecţie atât împotriva radiaţiilor UV care vin din faţă, cât şi a celor care vin din spate şi din laterale. Acestea poartă numele Crizal UV şi sunt dotate cu un strat antireflex pe partea posterioară a lentilei.
Articol preluat de pe adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu