Cum ar fi sa avem tot timpul primavara, te-ai gandit vreodata? Eu de putin timp am descoperit in aceasta lume fascinanta un colt de rai in care tot timpul anului temperatura este relativ constanta, este vorba despre Tenerife, frumusetea aceste insule fiind greu de egalat oriunde in lume!
Cele mai frumoase plaje din Tenerife, “insula eternei primăveri”
Tenerife, cunoscută în lume ca „Insula eternei primăveri” (Isla de la Eterna Primavera) face parte din cele sapte insule care formeaza Insulele Canare si are un peisaj care este greu de gasit in alta parte din lume. Printre lucrurile care ies in evidenta este originea vulcanica a insulei, plajele cu nisip negru si faptul ca se afla foarte aproape de Ecuator. Gradinile si parcurile din Tenerife sunt absolut minununate, fascinante, luxuriante, atractiile naturale de aici fiind unice in lume.
Insula fiind la latitudinea Deșertului Sahara se bucură de o climă caldă pe tot parcursul anului cu o medie de 20°-22 °C iarna și 26°-28 °C vara. Clima temperată este controlată în mare măsură de vânturile alizee, a căror umiditate este concentrată, în deosebi, pe nordul și nord-estul insulei, creând nori între 600 și 1.800 m înălțime. Curentul rece al Insulelor Canare, are un efect de răcire pe coastă și plaje, de asemenea, topografia peisajului joacă un rol important în diferențele climatice prin numeroase sale văi (18 microclimate in total, amazing!).
Contraste climatice majore pe insulă sunt evidente, mai ales, în lunile de iarnă când este posibil să te bucuri de caldura soarelui pe coastă și de zăpadă la numai câțiva km, pe Tiede (cel mai înalt vârf din Spania) la 3.718 de metri deasupra nivelului mării. De asemenea, contraste majore sunt și la joasă altitudine, unde clima merge de la aridă în partea de sud-est în zona Santa Cruz de Tenerife la mediteraneană în nord-vest unde se află Buenaventura del Norte și La Orotava.
Vânturile din nord-vest aduc 73% din precipitații, iar aici umiditatea este mai crescută. Diferențele de precipitații sunt, mai ales, între anotimpuri, în lunile de vară din mai până în septembrie este de obicei secetă.
Santa Cruz este capitala insulei Tenerife, este in partea de nord si aici se gaseste plaja Las Teresitas cu nisip auriu, una dintre cele mai populare plaje.
Plaja “Las Teresitas”
Este o plaja artificiala foarte frumoasa. A fost extinsă în anul 1973 cu nisip galben auriu, care a fost importat din Desertul Sahara.
Aproximativ 4 milioane de saci de nisip au fost adusi atunci. Este cea mai cautata si vizitata plaja de pe insula. Plaja Las Teresitas este la doar 7 kilometri de centrul orasului Santa Cruz, fiind situata in zona metropolitana a insulei. Are o lungime de jumatate de kilometru si este o plaja celebra, prezenta prin multe fotografii de reclama a insulei, fiind impanzita de palmieri. Exista construit si un dig care protejeaza inotatorii de curenti si de valuri foarte puternice. Plaja a fost reamenajata de vestitul arhitect francez Dominique Perrault.
Plaja “Jardin”
Playa Jardin este situata in Puerto de la Cruz, in nordul insulei Tenerife, acolo unde am si stat pe perioada sejurului intr-un complex nou cu apartamente de 2 camere de inchiriat in regim hotelier, complex rezervat cu ceva timp inainte pe booking.com.
Împărţită în trei părţi de roci, vă sugerez să mergeti pana la “ultima” plaja, cea mai buna pentru înot. Aici găsiti, de asemenea, o cascadă, care sigur va fi punctul de atractie al copiilor. Este recunoscuta pentru combinatia perfecta dintre frumusetile naturii si geniul creativ a lui Cesar Manrique, un recunoscut artist in domeniul design-ului exterior. Plaja este perfecta pentru inot datorita prezentei digurilor orizontale care protejeaza de valuri. Numele acestei plaje vine de la numeroasele gradini luxuriante aflate in zona ei.
Plaja “El Bollullo”
Plaja El Bollullo este prima in topul preferintelor mele pentru ca este o plaja salbatica, destul de greu accesibila publicului larg, ajungand acolo dupa ce am strabatut toata localitatea Puerto de la Cruz si apoi cateva plantatii de banani, in premiera pot spune, si nu inainte de a gusta dintr-o banana luata direct din copac , constatand ca e groaznica la gust. Bananele in general sunt locale, le gasesti foarte ieftin in magazinele de fructe sau la supermarket, gustul lor ca si cel al fructului papaya specific zonei fiind deosebit de bune, am facut o adevarata cura de banane si de papaya cat am stat acolo, consumand aproape la orice masa si cu foarte putini bani ( 1 kg de papaya sau de banane erau aproximativ 1 EUR la hipermarket) .
Accesul propriu-zis la plaja EL Bollullo se face pe o alee inmiresmata in care auzi muzica valurilor permanent in urechi, printre flori si vegetatie luxurianta dupa care cobori o multime de trepte paana ajungi la nisip.
In afara de o mica si fermecatoare terasa cu bauturi racoritaoare sapata in stanca, de care are grija un blond superb bronzat nu mai gasesti alte semne ale civilizatiei prin zona, nici macar hartii sau ceva de genul, totul este curatat, probabil de aceeasi persoana … si nu pot spune ca m-a deranjat deloc sa ascult o perioada in locul topurilor muzicale doar valurile si vantul! Steagul portocaliu era ridicat, insemnand ca trebuie sa fii precaut din cauza valurilor foarte mari, dar m-am simtit minunat, doar eu cu grupul meu si alte cateva familii razlete la distanta destul de mare.
Plaja “El Bollullo” este prima in topul preferintelor mele din Tenerife, cel putin deocamdata, fiind “doar” 140 de plaje in total pe aceasta insula, mai am multe de explorat si comparat si sper cat de curand sa revin, de preferat iarna, de Revelion sau cand la noi sunt -15 grade si e foarte frig afara sa dau o fuga sa fac o baie zdarvana si sa ma incalzesc ca o pisica la soare, adica la plaja … ce ziceti, suna bine, nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu